(Lipsa timpului din motive cat se poate de obiective m-a facut sa nu mai postez in ultima vreme. Peste 2 saptamani cel tarziu, activitatea revine la normal. Oricum, pentru RepublicaPloiesti.net 2010 se anunta un an foarte foarte interesant...)

Rasfoind arhiva foto a saitului ComunismulInRomania.ro am descoperit o poza-document (gresit incadrata) despre unul din cele mai importante momente prin care au trecut Ploiestii: cutremurul din 4 martie 1977. Poza este realizata in Sala Pasilor Pierduti a fostului Palat al Justitiei, la vremea aceea devenit deja Palatul Culturii (articolul complet despre cladire - aici):

Cred ca imaginea vorbeste de la sine: moloz pe jos, tencuiala cazuta, zidurile crapate sau prabusite. Imaginea este facuta din coltul de N-E al salii (dinspre strada Emile Zola), in stanga se vad (destul de greu, dar pot fi identificate) usile de la intrarea monumentala a palatului. Existau si atunci aceleasi candelabrele care se afla si in prezent in fosta Sala a Pasilor Pierduti.

Candelabrul din mijlocul salii

In seara de 4 martie 1977, in sala de spectacole a Palatului Culturii (actuala sala Equinox) avea loc o repetitie a unui cor de studenti. Era deja 21:22 si tinerii (in special baietii) se plictisisera. Coordonatorul corului isi pierde rabdarea si striga: ”Liniste! Si daca pica tavanul pe voi, nimeni nu misca!”. Nici nu termina fraza, ca zidurile incep sa se zguduie, iar din tavan incep sa cada bucati de tencuiala. Toti se panicheaza, mai ales ca in cateva secunde se intrerupe iluminatul.

Intr-un final, seismul se termina. Cativa baieti iau foile de repetitii si cu ajutorul unei brichete le dau foc sub forma unor torte. Toti ies afara din sala, ajung in Sala Pasilor Pierduti, o iau imediat la dreapta, pe langa perete si coboara pe scarile de marmura (la acel moment pline de praf si moloz) in holul unde azi este Biblioteca Nicole Iorga si ies la bulevardul Republicii, vis-a-vis de Crinul Alb. 

Usa pe care au iesit tinerii in seara zilei de 4 martie 1977

Apoi cativa baieti se intorc in sala de repetii, iau toate hainele pe care le gasesc si le aduc in strada, asezandu-le in varfurile gardului de fier forjat (care exista si azi). Fiecare isi recupereaza haina, dar ramane una singura pe gard: era a lui M.D. un baiat care cum iesise din cladire, plecase spre zona de nord, ingrijorat de situatia mamei si a surorii sale. Cutremurulul se incheiase, dar oamenii erau inca speriati.

Va invit, daca vreti, sa povestiti experienta cutremurului de la 4 martie 1977, in cazul in care ati trait-o in Ploiesti.

UPDATE: Palatul Culturii, fotografiat pe 5 martie, dupa cutremur (ii multumesc inca o data domnului Romulus Duma pentru fotografie):

Interesant este ca in marturia de mai sus nu apare nimic legat de acea prabusire a zidului exterior. Ca un mit urban circula versiunea ca acea parte de deasupra intrarii ar fi cazut in dimineata zilei de 5 martie peste o femeie care trecea pe langa cladire. Simplu zvon sau adevar?

Una din cele mai vechi case din Ploiesti se afla nu in vreun cartier marginas sau ascunsa de blocuri, ci chiar in centrul orasului si poate ca am trecut de atatea ori pe langa, fara sa-i banuim istoria. Este cunoscuta azi drept Teatrul de Copii ”Ciufulici”, dar denumirea sa istorica este cea din titlu.

Fatada de la fosta strada a Justitiei, actuala Nicolae Balcescu

A fost construita in 1869 si terminata chiar in vremea Republicii de la Ploiesti, adica un an mai tarziu. Se afla in centrul urbei, vis-a-vis de Primaria Veche, si primul sau proprietar a fost bancherul evreu Ergas Avram Mamaciu.

Casa Ergas Mamaciu - 1934

Stilul cladirii este unul ciudat pentru Ploiesti, arhitectura sa neogotica fiind in acest moment unica in oras - se aseamana intru catva cu Casa Universitarilor din Bucuresti. Arhitectul a fost sasul Christian Kertch care a mai construit in oras inca doua imobile, din pacate, ambele disparute in prezent. 

Dintr-un articol al domnului Paul Popescu aflam ca in 1877 in aceasta casa a stat cancelarul tarist Gorceakov, in spatele acelor ziduri fiind semnat documentul prin care Rusia cerea sudul Basarabiei. 

De asemenea, intre 1880 - 1910 imobilul a fost ocupat de catre Prefectura, ca mai apoi sa fie sediul clubului ”International”. Dupa Marea Unire, destinatia cladirii s-a schimbat din nou, localul fiind ocupat de catre diferite scoli. 

Casa Ergas Mamaciu - 1937

Anii 40 marcheaza o noua schimbare: in timpul razboiului, cladirea ramane inchisa, iar pentru cativa ani (pana in 49) devine cinematograful Colorado.

Este nationalizata si devine Casa a Armatei, iar din 1955 imobilul gazduieste Teatrul de Copii.

Se pare totusi ca nu va mai avea aceeasi destinatie pentru mult timp, deoarece cladirea a fost retrocedata si teatrul urmeaza sa se mute intr-un nou sediu.

Cred ca la cutremurul din 1977, o parte din zidul de la strada M. Kogalniceanu a cazut si, in loc sa se respecte arhitectura originala, s-a reparat in pripa. Altfel nu imi pot explica starea actuala:

Ce se va intampla cu cladirea nu stiu, dar nu cred ca ar fi mai rau decat daca ar ramane in grija statului. Din initiativa privata exista speranta (nu certitudinea) ca pot veni bani care sa-i redea casei Ergas Mamaciu imaginea de odinioara. Statul in schimb... sta.

Povestea unei case se leaga, fara indoiala, de cele ale oamenilor care au locuit in spatele zidurilor sale. In interiorul imobilelor s-au legat prietenii, s-au consumat iubiri, au avut loc certuri sau destine s-au stins sub presiunea timpului ori a istoriei.

Cladirile vechi devin astfel parte a organismului numit de unii oras, de altii comunitate, pastrand totodata parfumul unor vremuri apuse, al vietii dintr-o Romanie fireasca, asa cum a fost pana in 1947. 

Un astfel de exemplu pentru orasul Ploiesti este casa Gheorghe Bogdan, aflata pe strada Mihail Kogalniceanu, sau Franceza dupa cum este cunoscuta de cei mai in varsta. Alaturi de Lipscani, strada Franceza reprezenta centrul economic al orasului, fiind dupa amiaza si locul preferat de plimbare al tinerilor.

Detaliu din feroneria de la strada

Poate tocmai datorita numarului mare de posibili cumparatori care pierdeau timpul in fata vitrinelor, croitorul Gheorghe Bogdan deci imediat dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial sa ridice pe aceasta strada un imobil cu magazine la parter si locuinte la etajele superioare.

Initialele lui Gheorghe Bogdan, inca vizibile deasupra intrarii

Probabil ca avea ceva bani pusi stransi, asa ca il angajeaza pe arhitectul Toma T. Socolescu sa realizeze planurile viitorei cladiri. Urma sa fie ridicata o constructie destul de inalta pentru acea vreme, cu subsol, parter, 3 etaje si o mansarda destul de incapatoare.

Lucrarile au fost finalizate in 1922, dupa cum sta marturie inscriptia de la instrarea in scara imobilului. Astfel, casa Gheorghe Bogdan devenea un reper al urbei, deoarece, 11 ani mai tarziu, in 1933, in tot orasul erau doar 13 cladirii cu cel putin 3 etaje!

Data finalizarii constructiei, marcata in mozaic

O partea din spatiul de la parter era ocupat de magazinul propriu-zis, in vitrine sale fiind prezentate costumele realizate de catre firma lui Gheorghe Bogdan (atelierul se afla in spatele cladirii). In cealalta parte era carciuma ”Dambovita”, un local in care se putea manca si bea la preturi rezonabile.

Feroneria originala

Concurenta intre croitorii din oras era acerba si mai ales cea dintre Gheorghe Bogdan si Herjenescu. Uneori, comenzile erau numeroase, asa ca cei 4 angajati ai lui Gheorghe Bogdan ramaneau pana seara la serviciu, primind de la patron masa gratis la ”Dambovita”.

Mozaicul din 1922 acopera si azi holul cladirii

Gheorghe Bogdan era casatorit cu Ana si aveau impreuna 3 fete (Elena, Maria si Ana) si 3 baieti (Gheorghe - care a murit de tanar, Zose si Bujor). La etajele 1 si 2 locuiau membrii familiei, iar etajul 3 era dat spre inchiriere (aici a stat timp de 3 ani Ionel Fernic). Membru al Partidului National Liberal, Gheorghe Bogdan a trait in cea mai infloritoare perioada a tarii, murind in 1938, fara sa asiste la prabusirea Romaniei Mari. 

Ana si Gheorghe Bogdan

Sfarsitul sau nu a fost unul linistit din cauza unei problemelor din familie. Pe langa moartea lui Gheorghe, un alt fiu al sau, Zose, dupa ce a petrecut un timp la Viena (ori pentru un tratament ori pentru studii) a prins viciul alcoolului.

Tanarul Zose, fotografiat la Viena, la atelierul ”Rococo”

Tristetea a fost destul de mare pentru tatal sau, dar cu toate acestea, a trecut peste suparari si in testament a precizat clar ca uita toate cele rele pricinuite de catre Zose.

Alaturi de familia sa, la Paulesti, pe 23 aprilie 1934

Familia Gheorghe Bogdan a avut insa un destin tragic, fiind o victima a istoriei, la fel ca multe familii de burghezi. Regimul comunist nu avea nevoie de vechile elite romanesti, asa ca masurile au fost dure: casa a fost nationalizata in 1948. Una din fete, Maria, era casatorita cu un anumit Staicu, care avea un conac vis-a-vis de Hipodrom, la intrarea in Ploiesti, dinspre capitala. Comunistii i-au confiscat conacul in 1952, si la 2 zile dupa, din cauza supararii, Staicu a murit din cauza unui infart. Ana, sotia lui Gheorghe Bogdan, a murit si ea 2 ani mai tarziu, in 1954.

4 din cei 6 copii ai familiei Bogdan, fotografiati la tara

Cladirea a scapat neatinsa de bombardamentele din 1944. La cutremurul din 1977 s-a zgaltait serios, aplecandu-se dintr-o parte in alta. S-au facut apoi masuratori care au aratat ca imobilul nu era in pericol iminent de a se prabusi, fiind totusi consolidat. 

Din fericire, casa Gheorghe Bogdan a scapat si de demolarile de dupa 1977, impreuna cu cateva imobile alaturate din ultima portiune a strazii Franceza care mai exista. A ramas in picioare, ca o dovada ca Ploiestii au fost, candva, un oras cu cladiri faine.

Traim intr-un oras care, in ciuda aparentelor, traieste, imbratraneste si, fara sa percepem, se schimba. Unele cladiri dispar. In locul lor apar constructii noi. Pe langa toate acestea, exista cladirile care se adapteaza. Care se renoveaza. Care (foarte rar) se restaureaza. Care se schimba.

Prezentarea imobilului Simion Gavanescu a fost o incercare de a vedea cum este perceputa schimbarea si, datorita feedback-ului, incep aceasta serie de articole. Pentru astazi, 3 cazuri:

1. Strada Postei, numarul 3

Dupa stilul modernist, tind sa cred ca aceasta casa a fost ridicata undeva in anii 30. In general, cei cu meserii liberale erau cei deschisi catre acest stil arhitectural cubist, asa ca este posibil ca cel care a construit-o sa fi fost avocat, doctor, etc. Pana de curand, in jurul imobilului a fost o intreaga disputa privind ocuparea in mod abuziv a etajului 2 si a lipsei reparatiilor care facusera casa o primejdie pentru vecini. Situatia pare sa se fi schimbat.

2. Scoala Elena Doamna

Sau fosta Scoala Primara No 2 de Baieti. Este una din cele mai vechi scoli si, totodata, una din cele mai vechi cladiri ramase in picioare in partea dinspre Calea Campinii a strazii Vasile Lupu. Suprinzator sau nu, nu este monument istoric.

3. Strada 1 Mai, numarul 6

De la o singura persoana am reusit sa aflu cateva informatii: casa ar fi fost construita in 1912 [UPDATE: Casa este construita cu siguranta dupa 1917] pentru o ruda a lui Dumitru Mociornita, patronul celei mai importante firme de incaltaminte din Romania, in perioada interbelica. Avand in vedere ca Mociornita a fost prahovean si a fost elev in Ploiesti, ipoteza pare a fi destul de aproape de adevar. Astazi, imobilul este sediul unei clinici private.

(va continua)