(1. stiu, s-a demolat casa Susserman, cea parasita, de la sensul giratoriu din apropierea liceului Cuza. Zilele acestea o sa pun poze si cateva cuvinte despre cladire. 2. acesta este un articol programat sa fie publicat azi, comentariile vor fi publicate duminica seara.)

Astazi se implinesc 67 de ani de la primul bombardament american asupra Ploiestilor, mai exact de la prima incercare a aliatilor de a distruge rafinariile ploiestene care asigurau intr-o mare masura necesarul de combustibil pentru Wehrmacht. Rezultatul a fost unul catastrofal pentru aviatia americana, din 177 de bombardiere, 53 au fost doborate in cursul raidului.

Fotografie de timpul bombardamentului, luata dintr-un avion american. Se vad in coltul din dreapta jos parcul (fostul Obor) si Halele Centrale, apoi strada Gh. Doja (pe vremea aceea general Dragalina) se continua spre Bucov, iar cladirea masiva de pe colt este Palatul Scoalei Comerciale, actualul Colegiul National Ion Luca Caragiale; Rafinaria bombardata, cea care apare in partea stanga a imaginii este Vega.

Totusi, bombardamentul din 1 august 1943 nu a afectat puternic orasul. Cu toate acestea, cateva avioane au cazut peste cateva cladiri, cel mai cunoscut caz fiind cel al bombardierului care s-a prabusit peste inchisoarea din Ploiesti (care se afla exact pe acelasi loc ca si in prezent, pe strada Rudului).

Tache Rodas era un adolescent inchis pentru apartenenta la Fratiile de Cruce legionare (organizatiile de tineret legionar in care se face educatia corespunzatoarea ideologiei, dar in care era interzisa politica), iar bombardamentul l-a surprins chiar in temnita. Marturia domniei sale este una cutremuratoare:

Am fost retinut la Penitenciarul Ploiesti. La 1 august 1943, alarma aeriana, aviatie de bombardament, sa bombardeze zona petroliera Ploiesti si un avion, fiind lovit, a cazut pe inchisoare. A cazut pe a doua camera, unde eram noi, si erau 73 de femei... au murit. Vinovat a fost directorul inchisorii si conducerea, ca noi am vrut sa le salvam, ca tipau la geamuri, ca nu ardeau inca... nu, nu, ca voi vreti sa evadati. Eu am vazut, de necrezut, cum arde omul... ca o lumanare, domne, si se inchina ca a scapat, habar n-avea ca arde. Seara pe la ora 20, a venit Maresalul, cu primul ministru, cu ziaristi... era vraiste, ne-a dat drumul... inconjurata inchisoarea, sa nu evadam. Nu se gandea nimeni la evadare... Si pe urma a zis sa faca un tabel cu cei care au ajutat pe cei care erau in situatie critica in timpul flacarilor, pentru ca conductele de gaze, fiind deschise, aruncau sageti de foc si ardeau, pur si simplu... si le era frica, nu ne-a dat voie, domne... ne zicea: pe langa zid! pentru ca avioanele, domne, cred ca erau 100 de metri, ii vedeam pe aviatori, prin carlinga ii vedeam. Ei au crezut ca-i o unitate militara, pentru ca sub turelele de apărare a inchisorii erau militari, si d-aia au si lovit. Aici am stat pana in 1943... toamna. (Tache Rodas, intervievator Lucian Vasile, arhiva IICCMER)

Operatiunea Tidal Wave a fost un esec nu numai datorita antiaerienei romano-germane, dar si din cauza tacticii folosite de pilotii aliati, care au zburat la joasa altitudine (circa 100 de metri) pentru a nu fi detectati de radare. Avand in vedere pierderile suferite si dificultatea operatiunii (avioanele decolasera tocmai din Libia), urmatoarul bombardament asupra orasului a avut abia la 5 aprilie 1944, avand atunci un efect naucitor. Sau cum mi-a povestit un batran care a prins acele vremuri, 5 aprilie 1944 a fost ultima zi normala pentru Ploiesti.

(sursa pozelor)

MITA (intrând, îşi scoate masca): Nu e... N-a venit inca? Il cunosc... are numai doua costume: un cazac si un turc... N-a venit. Trebuie sa se fi dus sa-si ia pe individa! Trebuie sa vie impreuna! A! sa vie! Dumnezeule! Jur pe tot ce mi-a ramas mai scump, jur pe Statua Libertatii de la Ploiesti, ca are sa fie o istorie!... (bate-n masa) A! gelozie! Am sa-i omor!

(Ion Luca Caragiale - D-ale Carnavalului)

Statuia Libertatii a fost cel mai reprezentativ simbol al vechiului Ploiesti, al identitatii sale ca oras si comunitate. In jurul sau s-au strans demonstrantii pentru drepturi politice (cum a fost spre exemplu in 1945), s-au facut juraminte sau a inspirat vise. Din pacate, astazi nimeni nu mai se jura ca Mita pe capul statuii, monumentul nu mai reprezinta un centru sau un simbol al manifestantilor, ba chiar multi ploiesteni nici nu stiu de existenta ei. Ascunsa inca din anii comunismul intre brazii din fata Palatului Administrativ, ”statua” are o poveste interesanta:

Anii 1869 si 1870 au fost marcati de grave tulburari in desfasurarea alegerilor in Ploiesti, caracterizate prin batai intre taberele electorale. Batausii erau luati din diferite medii sociale, de la vagabonzi la dorobanti, iar conflictele erau cat se poate de serioase, deoarece uneori se inregistrau si morti. Totusi, in ambii ani candidatii inscrisi in mod legitim au fost validati in detrimentul celor impusi cu forta.

Lupta pentru ”drepturile politice si sfanta constitutie” era practic o moda in acea perioada, mai ales ca in august 1870 s-a consumat si efemera republica ploiesteana. Toate procesele rezultate din aceste evenimente tulburi au fost mutate la Targoviste unde s-a terminat in stil caragialian, cu multiple achitari. Astfel a aparut planul ridicarii unui monument la Targoviste si amplasarea unei placi comemorative in Ploiesti. Campania a fost pornita de Dimitrie Bratianu, in ziarul ”Romanul”, in octombrie 1870.

Pe parcurs, planul s-a schimbat si datorita infiintarii la Ploiesti a unui comitet pentru ridicarea unei Statui a Libertatii, condus de C.T.Georgescu, probabil unul dintre cei mai capabili edili pe care i-a avut orasul. Statuia a fost realizata la Paris si a fost adusa la Ploiesti in 1876, iar piatra fundamentala a viitorului monument public a fost pusa la 1 septembrie 1879.

Pergamentul pus la baza Statuii

Statuia Libertatii era reprezentarea zeitei Minerva (simbol al intelepciunii), purtand in mana dreapta o sulita, iar in cea stanga un pergament pe care este scris ”Constitutiunea si legea electorala”. Avea o inaltime de 3,5 metri si era realizata din bronz galvanizat. Statuia era asezata pe un soclu de marmura prahoveana conceput de catre Toma N. Socolescu si era inconjurata cu un gard din fier forjat realizat la Scoala de Meserii (actualul sediu al ADPP, de la intersectia strazilor Gh. Doja si Valeni), iar in cele 4 colturi avea cate un felinar adus, evident, de la Paris.

O poza realizata in 1902, una din putinele care surprind amplasamentul initial al statuii. Felinarele si decoratiile sub forma de lauri (?) de pe soclu vor dispare un an mai tarziu. Interesant este faptul ca imobilul din plan indepartat-dreapta este coltul dinspre Lipscani al Primariei Noi (cea ridicata in 1894) !!!

Dezvelirea statuii a avut loc duminica, 21 iunie 1881, intr-un cadru festiv: inca de la ora 9 dimineata Piata Unirii (piata centrala a orasului) era plina de oameni care asteptau venirea invitatilor de la Bucuresti. La ora 10 sosesc in Gara de Sud vagoanele cu invitatii din capitala, dar multe personalitati precum C.A.Rosetti sau Dumitru Bratianu au declinat invitatia. Oficialitatile au mers apoi la sediul Primariei (de peste drum de casa Ergas Mamaciu) de unde au mers, impreuna cu fanfara, pe actuala strada Mihail Kogalniceanu, pana in Piata Unirii.

O alta poza cu statuia in amplasamentul ei initial. De remarcat este faptul ca zeita era asezata cu fata spre est, cu spatele la bulevard (exact invers decat pozitia actuala)

In fata statuii s-a oficiat o slujba religioasa, s-au rostit discursuri si poezii si s-au cantat imnuri, iar zeitei Minerva i-a fost pusa in mana dreapta o coroana de flori. Dupa festivitate, invitatii au mers la Liceul Vechi (actualul Muzeu de Istorie), iar reprezentantii rurali au luat masa in curtea din fata cladirii, iar invitatii de la Bucuresti in interior, la etaj.

Statuia nu a avut un loc fix, fiind de mai multe ori mutata. Prima schimbare a avut loc in 1903, cu prilejul unei prime sistematizari a Pietei Unirii, ocazie cu care monumentul a fost renovat.

Vedere de imediat dupa mutarea din 1903

Statuia, pierduta printre tarabe si oameni

Inainte de primul razboi mondial, pe al doilea amplasament. Piata este pavata cu piatra cubica, iar cladirea cu cupola care se vede in plan foarte indepartat este Tribunalul Vechi. Soclul pare sa nu fie inscriptionat, dar este o eroare fotografica: scrisul nu a fost ”prins” de aparatul foto, fapt care se va vedea si in vederile ulterioare

Aproape acelasi unghi, fotografiat dupa vreo 17 ani, la mijlocul perioadei interbelice. Intre timp, aparusera cladirile Stanoiu - Herjenescu

Amenajarea Pietei Unirii deja se contureaza, iar Statuia se pregateste de o a 3a mutare...

Tot in 1903, pe soclu s-a inscriptionat si a patra placa: ”Monument / redicat / prin sub-scriptiune / nationala / refacut in 1903”. Celelalte 3 placi erau scrise inca din 1881: ”Cetatenilor ploesteni / Aperatorii / Libertatilor Publice / Romania / Recunoscatoare”, ”Anul / 1869 / martie 26” (ziua cu cele mai grave tulburari electorale) si ”Anul / 1881 / Iuniu 11” (aici probabil a fost o greseala de scriere, deoarece dezvelirea a avut loc pe 21 iunie, nu pe 11).

Cele 4 placi

In 1934 autoritatile trec la amenajarea Pietei Unirii, inlocuind piatra cubica cu asfalt, iar in fata Primariei se amenajeaza un parc, in mijlocul caruia a fost amplasata Statuia Libertatii.

Imagine din timpul lucrarilor din 1934

Statuia, cu fata spre nord, fotografiata in 1940

Nici aici nu va sta foarte mult. Probabil in 1944 (pentru a fi ferita de bombardamente) sau in 1945-1946 (noua putere comunista nu agrea statuile care aminteau de libertate si drepturi cetatenesti), Statuia Libertatii a disparut din fata Primariei. Timp de aproape un deceniu nu stiu unde s-a aflat, dar in 1957 era amplasata pe locul unde se gaseste si azi, in fata fostului Palat al Justiei, cu fata spre Calea Campinii.

Locul este liber in 1953...

...dar in 1957 apare statuia 

Cu timpul statuia s-a deteriorat si a ajuns in prezent sa se prabuseasca. Zeita Minerva nu mai sta dreapta, ci, sectionata, sta sa cada de pe soclu.

Statuia, in prezent...

Oricum, nu stiu cati ar vedea-o deoarece sta ascunsa printre brazii plantati in anii comunismului. Nici soclul nu se afla intr-o stare mai buna, fiind decorat cu grafitti si alte mazgaleli ale pustanilor/skaterilor/rockerilor care se dau cu skate-ul/role/beau/stau degeaba pe treptele monumentului.

In fata statuii a fost amplasata dupa 1990 si o cruce de marmura (un kitch in raport cu vechea statuie), din care a mai ramas numai baza, crucea propriu-zisa fiind distrusa in 2008 (probabil de aceiasi indivizi care frecventeaza locul).

Restaurarea Statuii Libertatii, un simbol al vechiului Ploiesti, dar care, in opinia mea, nu mai reprezinta deloc Ploiestii actuali, ar fi de cativa ani pe agenda autoritatilor locale, dar evident, nu s-au gasit bani. Asa mergand lucrurile, nu m-ar mira peste cativa ani sa vad statuia furata si pusa intr-o caruta intrand pe poarta unui centru de colectare a fierului vechi...

Trasarea dupa 1871 a Bulevardului care leaga centrul orasului de Gara de Sud a determinat o reorientare in viziunea elitei ploiestene care a inceput sa-si construiasca locuinte la noua artera.

Palatul Ghita Ionescu vazut din satelit (sursa Virtual Earth)

Un loc apropiat de Piata Centrala l-a cumparat Ghita Ionescu, originar din Buzau, care, o data venit in Ploiesti, a facut avere din comert, afaceri cu petrol si operatiuni bancare (tot el este cel care a construit Banca Centrala). A intrat apoi in politica, fiind parlamentar liberal, iar spre finalul vietii a avut si doua mandate de primar al Ploiestilor.

Ghita Ionescu

Avand astfel o avere destul de insemnata a decis ca pe locul de la bulevard sa isi ridice o casa impunatoare. L-a angajat pe arhitectul Leonida Negrescu, iar in 1885 au inceput lucrarile, finalizate in 1894. Ghita Ionescu a avut 5 copii: Theodor, Alexandru, Gheorghe, Ana si Ion. Acesta din urma si-a luat un supranume derivat de la faptul ca era al cincilea urmas al renumitului om politic: Quintus, devenind Ion Ionescu Quintus, nimeni altul decat tatal lui Mircea Ionescu Quintus.

Ion Ionescu Quintus

Totusi, familia Ionescu nu a fost pentru mult timp proprietara palatului. Prefectura se mutase in 1880 in casa Ergas Mamaciu, dar sediul ajunsese prea mic pentru nevoile institutiei. Asa ca in 1910, prefectura a cumparat Palatul Ghita Ionescu, instalandu-se in acest edificiu.

Palatul Ghita Ionescu si capatul dinspre centru al Bulevardului - 1907

La etaj erau birourile administrative, iar la parter cateva sali erau folosite pentru protocol si tot la parter se organizau in perioada interbelica vestitele baluri ale prefeturii.

Fatada cladirii, fotografiata in 1937

Istoria cladirii nu a constat numai in baluri, ci si in scene sangeroase, schimburi de focuri si morti. La inceputul lui 1941 ruptura dintre Ion Antonescu si legionari era definitiva, iar conflictul a izbucnit si la Ploiesti, in 21 ianuarie. Iata ce rememora Ion Samoila: ”Am fost chemat la sediu si cand a sosit Com. leg. Victor Silaghi, am plecat cu dansul la Prefectura. Eram: Carciumaru, Costica Dumitrescu, Bodea Popescu si altii. La poarta era o santinela care insa nu ne-a somat. Ne-am indreptat inspre intrarea principala, dar usa aici era incuiata. Un grup am reusit sa intram prin spatele Prefecturii, pe la federala, iar dl. Com. leg. Silaghi printr-o alta intrare din stanga. Dansul era in fruntea noastra. In coridor suntem întâmpinati cu foc de pistol. Cade ucis pe loc dl. Com. Silaghi. Moare zambind. Alaturi de el cade si Bodea Popescu impuscat in cap, si Costica Dumitrescu impuscat in omoplat si mana. Deschidem si noi foc, garda se refugiaza in pivnita si dupa un sfert de ora mai bine de 100 de soldati au fost dezarmati. Prefectul militar care era acolo, Col. Cretoiu, a fost facut ostatic, iar comanda garzii a luat-o lt. Dumitrescu.”

Usa pe care au intrat legionarii condusi de Victor Silaghi. Ion Samoila a fugit apoi in vestul Europei, iar in 1953 a fost parasutat de catre americani in Romania pentru a ajuta rezistenta anticomunista. Este prins de comunisti si executat, iar familia sa este persecutata (sora sa, Ileana Samoila, este arestata si va naste in inchisoarea Vacaresti).

In timpul bombardamentelor din 1944 imobilul scapa neatins de bombe, cu toate ca in jur mai multe cladiri au fost distruse partial sau complet de aviatia anglo-americana. In subsol a fost adapostita colectia de arta populara a muzeului care functiona in casa Hagi Prodan, dar multe din obiecte vor disparea sau vor fi furate in perioada comunista.

Fereastra de pe fatada

Destinatia palatului Ghita Ionescu se va schimba din nou in 1968, cand prefectura s-a mutat in actualul Palat Administrativ, in imobil instalandu-se Muzeul de Arta. Acesta a luat fiinta, sub forma unei pinacoteci, in 1931, datorita eforturilor lui Toma T. Socolescu, Ion Ionescu Quintus si Dumitru Munteanu-Ramnic. Pana la preluarea palatului Ghita Ionescu, pinacoteca a functionat in diferite imobile, precum intr-o aripa a Palatului Bailor sau intr-o sala a Primariei.

Detaliu al acoperisului

Dupa 1990, cladirea a intrat in lucrari de consolidare si renovare, acestea finalizandu-se in urma cu cativa ani. Interiorul original - scara de marmura, sobele de teracota, plafoanele pictate - a fost pastrat aproape in intregime. 

Fereastra de la parter

Felinar de la intrarea principala

In 2005, Consiliul Judetean Prahova a hotarat ca muzeul de arta sa poarte numele lui Ion Ionescu Quintus, atat datorita contributiei sale la fondarea pinacotecii, cat si in cinstea familiei Ionescu, cea care a ridicat acest imobil.

Surse: artmuseum.ro / Paul Popescu - Ana Radovici Stere / Mihail Sevastos - Monografia orasului Ploesti / Procesul legionarilor parasutati

In loc de un alt material pe blog, fac o recomandare: pagina biografica de pe wikipedia a lui Toma T. Socolescu (recent aparuta si in limba romana).

Articolul realizat de catre descendentii lui Toma T. Socolescu este unul foarte bun si contine numeroase informatii si poze despre lucrarile din Ploiesti (si nu numai) ale arhitectului, dar si despre viata sa.