Multumiri tuturor celor care au sprijinit aceasta initiativa.

Toate comentariile viitoare vor fi aprobate, dar nu vor mai primi raspuns.

Si a venit timpul si pentru ultimul articol din seria dedicata Bulevardului. Daca am vazut istoria zonei din sudul acestei artere, de data aceasta ne vom opri asupra capatului dinspre nord al strazii.

La sfarsitul secolului XIX, realizarea Bulevardului Independentei se apropia de sfarsit, iar autoritatile luau in discutie amenajarea zonei dintre Piata Unirii si noua strada care lega centrul urbei de Gara de Sud. Spatiul-problema era un teren nesistematizat din fata Palatului Bailor Comunale, care purta numele de Piata Lemnelor dupa numele targului care avea loc acolo. Solutia adoptata a fost cea a crearii unei Gradini Publice, mai ales ca in partea centrala a orasului nu exista la acea vreme un spatiu verde al orasului.

Spatiul a fost delimitat cu un gard din fier forjat, s-au plantat copaci, s-au instalat banci, iar in centrul gradinii a fost amplasata statuia din bronz a lui Atlas, care tine in spate un bazin din care apa tasnea prin 6 tevi in bazinul de la baza sa.

Prin infatisarea sa foarte masculina, dar si prin nuditatea lui Atlas, acest monument a devenit subiect de glume la vremea respectiva. Cu toate ca nu am gasit nicaieri vreo confirmare a acestei povesti, ar fi de amintit miza politica a lui statuii: cand liberalii castigau alegerilor, Atlas era intors cu fundul spre casele liderilor conservatori, iar rolurile se inversau, statuia isi schimba din nou pozitia.

Gradina a fost inaugurata in 1897 si reprezenta practic o insula. Bulevardul se bifurca in dreptul ei, partea stanga urmand cursul de azi al Bulevardului Republicii, iar cea dreapta trecea prin fata Palatului Bailor, si ajungea exact unde strada Lipscani si strada Franceza intrau in Piata Unirii. Locul a devenit repede o zona atractiva pentru locuitorii orasului, fiind usor asimilata in peisajul urban.

Totusi, in perioada interbelica traficul auto s-a amplificat, iar gradina stanjenea circulatia autovehiculelor. Cu toate acestea, locuitorii se declarau impotriva desfiintarii Gradinii Publice. In fata unei asemenea opozitii, Primaria a reactionat intr-un mod inedit. In martie 1936, intr-o singura noapte, toata zona a fost curatata: gardul si bancile scoase, copacii taiati, monumentul mutat, iar terenul nivelat. Din nou, protestele au fost foarte ample, insa autoritatile au mers mai departe si, dupa ce au largit spatiul carosabil, in locul vechii gradini s-a amenajat un squar, dupa planurile arhitectului P. Popovici. Pe 25 aprilie, a fost inaugurat bustul de bronz al politicianului liberal I.G.Duca (opera sculptorului Dimitrie Onofrei), asasinat in 1933 pe peronul garii din Sinaia, iar squarul a primit numele fostului ministrul al afacerilor externe.

Mobilierul urban si monumentul lui Atlas au fost mutate intr-o zona relativ periferica a orasului, langa Obor, in apropierea barierei Bucov. Noul parc a fost inaugurat pe 8 iunie 1936, sub numele de Parcul Strajerilor (in cinstea organizatie de tineret patronata de Regele Carol al II-lea). Astazi, nu se mai pastreaza nicio urma a acestui parc, iar monumentul lui Atlas ar fi disparut undeva in anii `70.

Noul squar avea sa treaca prin transformari in scurta vreme. O data cu venirea la putere a Miscarii Legionare, bustul lui Duca a disparut (politicianul liberal dusese o campanie anti-gardista, ceea ce a dus la impuscarea sa de catre 3 legionari), iar locul sau a ramas gol. Totusi, la colturile squarului dinspre Bulevard si dinspre Piata Unirii existau doua vase cu mozaic - unul dintre ele exista si azi, izolat in fostul Obor, actuala Piata Prof. Arh. Toma T. Socolescu.

O data cu venirea comunistilor la putere, in locul gol a fost amplasat bustul de bronz al lui Stefan Gheorghiu, fost militant socialist din Ploiesti, mort in 1914 si transformat apoi intr-un simbol al comunistilor din Romania.

Squarul isi traia insa ultimii ani ai existentei sale. O data cu sistematizarea din 1959, toata zona a fost nivelata, strazile reconfigurate sau eliminate, iar cladirile din jur demolate si inlocuite cu blocuri anoste. Bustul lui Stefan Gheorghiu a fost mutat intr-o alta locatie.

Am vazut in ultima vreme evolutia zonei de sud a orasului, de la aparitia Garii de Sud, apoi trasarea Bulevardului, amplasarea Monumentului Vanatorilor la rondul I, proiectarea unui tunel subteran, si acum amenajarea Gradinii Publice. Seria de articole pe aceasta tema s-a incheiat, iar de zilele viitoare vom reveni la vremuri ceva mai apropiate de noi si vom vorbi despre cladiri care mai exista si azi. Intre timp, puteti urmari proiectul RepublicaPloiesti pe Facebook.

Sursa: Paul Popescu - Memoria Zidurilor, ziarul Prahova; Eugen Pavelet - Ploestii de eri... Ploiestii de azi;

Pentru a continua seria de articole despre zona de sud a orasului (puteti citi aici despre Gara de Sud, Bulevardul Independentei si Proiectul pasajului subteran), ne oprim asupra Monumentului Vanatorilor, care este primul monument din tara dedicat soldatilor care au luptat in razboiul din 1877-1878.

Judetul Prahova a dat armatei romane 3 unitati militare care au participat activ la campania de la sud de Dunare: Regimentul 7 Prahova, Regimentul 4 Calarasi si, cel mai cunoscut, Batalionul II Vanatori din Ploiesti. Pentru a cinsti eroismul soldatilor prahoveni din timpul razboiului pentru independenta, in 1890 apare initiativa lui Ion Gr. Sorescu de a ridica un monument dedicat acestora. S-a format un comitet de actiune si s-a inceput strangerea de fonduri prin liste de subscriptie, organizarea de baluri, etc.

Concursul de proiecte a avut loc in 1892, iar castigatoare a fost ideea sculptorului George Vasilescu. Initial, monumentul trebuia sa fie o columna cu un vultur in partea superioara si un soldat la baza sa, grupul statuar fiind inconjurat de 4 lei.

Proiectul s-a schimbat pe parcurs, columna fiind inlocuita cu un obelisc de granit, iar leii cu sculpturi in bronz ale soldatilor prahoveni. Pentru realizarea lor, George Vasilescu s-a documentat in Ploiesti asupra uniformelor si armelor de epoca, cerand apoi autoritatilor locale sa ii precizeze unde urma sa fie amplasat monumentul pentru a-l integra cat mai bine in spatiul arhitectural. Statuile celor 4 soldati exista si azi:

Au inceput atunci discutii aprinse in oras despre viitoarea locatie: unii au sugerat ca la primul rond dinspre Gara al Bulevardului ar fi cea mai buna pozitionare, in timp ce alte voci cereau monumentul mult mai aproape de centrul localitatii, in Piata Fructelor, in capatul Bulevardului, in zona din fata Postei din prezent. Totusi, cei mai mult si cei mai influenti au ales rondul I, la mijlocul dintre cele doua locatii amintite anterior.

Inaugurarea trebuia sa aiba loc in 1896, insa partea de granit a monumentului a suferit deteriorari in timpul transportului din Italia, asa ca sculptorul Vasilescu s-a angajat sa repare piesele stricate pe cheltuiala sa. Dezvelirea monumentului a avut loc in 1897, dar nu pe 30 august (cand s-ar fi implinit 20 de ani de la asaltul asupra redutei Grivita 1), ci pe 12 octombrie, intr-un cadru festiv. Au fost prezenti toti politicienii locali, dar si personalitati precum Alex. Candiano-Popescu, Grigore Ion (soldatul care capturase steagul otoman de pe reduta), Nicolae Prusanu (reprezentantul veteranilor) si Regele Carol impreuna cu printul Ferdinand, domnitorul fiind cel care a inaugurat monumentul.

Pe cele 4 laturi ale obeliscului au fost montate 4 placi, dintre care cel putin 2 de bronz: una infatiseaza asaltul vanatorilor asupra redutei Grivita, iar cealalta este o alegoria reprezentand-o pe zeita Victoria in mijlocul oamenilor (astazi, cele doua placi se afla pe lateralele obeliscului).

A treia placa amintea de momentul inaugurarii si de participantii la acea festivitate, iar pe a patra era scrise o parte din numele celor ce donasera bani pentru constructie. Acestea doua au disparut de-a lungul vremii: ultima in 1899 (la numai 2 ani de la inaugurare!) deoarece autoritatile locale au considerat ca monumentul este meritul tuturor ploiestenilor, nu numai al celor inscrisi, iar cea de-a treia la inceputul perioadei comuniste.

La rondul cu Monumentul Vanatorilor aveau loc paradele de 10 mai (ziua nationala a Regatului), dar si unele intruniri publice.

In 1916, dupa ce armata germana ocupa Ploiestii, cele doua tunuri turcesti (captura de razboi din 1878) care flancau monumentul au fost demontate si predate otomanilor.

La inceputul perioadei interbelice, Nicolae Prusanu, unul dintre ultimii veterani ai razboiului de independenta a inceput o campanie pentru renovarea Monumentului Vanatorilor din Ploiesti. Efortul sau s-a materializat, iar pe 10 mai 1927, Prusanu defila pe Bulevard, trecand pe langa recent renovatul monument. Foarte probabil, cu aceasta ocazie, pe fatadele laterale ale obeliscului de granit s-au montat doua placi de bronz infatisandu-i pe Regele Carol si pe Regina Elisabeta. Tot atunci (sau in anii 30), monumentul a fost inconjurat cu o zona de verdeata si cu un gard de beton de inaltime redusa.

In timpul bombardamentelor din 1944, monumentul a fost semnificativ avariat, fiind ulterior demontat. Abia pe 23 august 1954, acesta a fost reinaugurat, insa avand o alta locatie: in squarul din fata uzinei 1 Mai, in apropierea vechiului pasaj de deasupra liniilor de cale ferata de langa Gara de Sud. Cele doua bazoreliefuri reprezentand pe Regele Carol si Regina Elisabeta fusesera indepartate. Mai mult decat atat, placa de pe fatada principala, care amintea de festivitatea de inaugurare, si implicit de Rege, a fost inlocuita cu una care vorbea de ”fratia de arme romano-ruse” si de cea de-a 10a aniversare a ”eliberarii patriei noastre de catre glorioasa Armata Sovietica”. De asemenea, nu se mai numea Monumentul Vanatorilor, ci ”un monument simbolizand fratia de arme romîno-rusa”.

Cutremurul din 1977 a afectat la randul sau monumentul, asa ca acestea din urma a trecut printr-un alt proces de renovare, si, cu aceasta ocazie, i-a fost stabilit in 1980 actualul amplasament: in capatul dinspre Gara de Sud al Bulevardului.

Din pacate, Monumentul Vanatorilor si-a pierdut din semnificatia sa si din rolul pentru care a fost gandit. In primul rand, este greu observabil pentru trecatori: privind dinspre Gara de Sud, acesta se pierde intre panourile publicitare si fantana din fata statiei feroviare; privind dinspre statia de autobuze sau dinspre pasajul rutier, silueta sa este absorbita in imensitatea blocului Gioconda (al doilea ca inaltime din Ploiesti).

De asemenea, daca treci cu masina prin sensul giratoriu, monumentul pare foarte departat din cauza spatiului verde (in antiteza, cand treci cu masina pe langa Arcul de Triumf din Bucuresti, poti sa ii vezi detaliile, poti sa il simti aproape, fara nicio bariera, integrandu-se in peisajul urban; din pacate, Monumentul Vanatorilor din Ploiesti este pierdut undeva, intr-un spatiu inaccesibil). Readucerea sa la Rondul I, in locul pentru care a fost conceput l-ar putea reintegra in constiinta comunitatii ploiestene (daca statiile de transport in comun ar fi retrase cativa metri, nu s-ar pierde nicio banda de circulatie pe bulevard).

In plus, Monumentul Vanatorilor este astazi intors cu 180 de grade fata de pozitia initiala, ceea ce ii scade din semnificatie. Vulturul din varful monumentului era indreptat spre sud, spre cei care veneau in Ploiesti, fiind o lectie despre trecutul orasului care era oferita nou-venitilor. De asemenea, monumentul era orientat spre sud, deoarece evenimentele la care facea referire se petrecusera in Bulgaria, insa in prezent, acesta este indreptat spre nord.

Cu toate neajunsurile sale, Monumentul Vanatorilor din Ploiesti ramane unul din putinele monumente dedicate Razboiului de Independenta.

Surse: Paul Popescu - Ploiestii si Prahova in vremea dobandirii independentei de stat, ONCE

Perioada interbelica a insemnat pentru Ploiesti o dezvoltare accelerata in special in dezvoltarea sa arhitecturala si urbanistica. Infatisarea localitatii se schimba - apareau cladiri noi in locul caselor vechi si subrede, se ridicau edificii publice impozante si se trasau noi strazi. O problema care a fost in atentia autoritatilor locale in anii 30 a reprezentat-o intrarea in oras dinspre Bucuresti, in special traversarea liniilor de cale ferata de la Gara de Sud si legarea pasajului de Bulevardul Independentei.

Probabil ca la sfarsitul secolului XIX, in spatiul unde astazi este curtea Uzinei 1 Mai, s-a construit un pod de piatra pentru a asigura traficul peste calea ferata. Se asemana cu Podul de lemn, existent si astazi la cateva sute de metri spre vest (avand acelasi rol de a facilita trecerea peste ”drumul de fier”), fiind foarte ingust si cu o panta foarte ridicata, ceea ce cauza numeroase accidente in epoca.

Asa ca in anii 30 apare proiectul unui tunel subteran care sa treaca pe sub Gara de Sud si sa lege Calea Bucuresti de Bulevardul Independentei asigurand o intrare in Ploiesti demna de un oras prosper si ajuns la un anumit stadiu de dezvoltare. Planul era sa se taie o portiune noua de strada din Bariera Bucuresti care sa mearga drept spre Gara, autovehiculele urmand sa intre in tunel, sa treaca pe sub statia feroviara si sa iasa Piata Garii (exact pe locul unde astazi este fantana arteziana) si sa isi continue drumul pe Bulevard.

Din pacate, proiectul nu s-a mai realizat, deoarece a inceput razboiul si apoi a fost instaurat comunismul. Dezvoltarea orasului a cunoscut o stagnare pana la finalul anilor 50, deoarece orasul inca nu isi revenise deplin dupa distrugerile din 1943-1944, dar si din cauza schimbarilor economice datorate nationalizarii si inlocuirii din functii a numerosi oameni capabili cu comunisti semi-analfabeti si a eforturilor regimului de a-si castiga suportul popular. A existat in 1945 o disputa intre autoritatile locale si reprezentantii CFR, care avea se prelungea deja din 1942. In perioada razboiului, la Bucuresti un serviciu al Ministerului de Interne a realizat un plan care prevedea reconstructia Ploiestilor dupa ce ar fi fost complet sau intr-o proportie foarte mare distrus de eventualele raiduri aeriene. In privinta legaturii dintre Calea Bucuresti si Bulevard, s-a optat pentru mutarea Garii de Sud din axul Bulevardului (probabil spre Podul de Lemn, zona autogarii de azi), iar artera care lega zona de centrul orasului ar fi urmat sa fie prelungita subteran sau suprateran peste liniile de cale ferata. Practic, ar fi fost un drum drept de la Palatul Ghita Ionescu pana la Bariera Bucuresti. In 1942, reprezentantii CFR au fost de acord cu mutarea Garii si construirea unui pasaj auto in locul ei, dar 3 ani mai tarziu, acestia s-au razgandit si au cerut pastrarea Garii in locul sau original. Astfel, rezolvarea traversarii liniilor de cale ferata a fost din nou amanata.

O data cu marile demolari din 1956 - 1962 (cand s-au construit toate blocurile P+4E cu caramida aparenta din centrul orasului, fiind demolate numeroase cladiri cu valoare istorica precum Palatul Bailor), traficul auto catre Bucuresti a crescut, iar podul de piatra nu mai putea fi folosit datorita limitelor sale. Cum Gara de Sud tocmai fusese finalizata, cu arhitectura sa comunista, s-a optat pentru solutia propusa de CFR cu aproape 15 ani inainte: un pasaj suprateran in lateralul statiei feroviare. In 1961, noul pod, care preia traficul din Calea Bucuresti si are inspre oras doua iesiri - spre strada Democratiei si, printr-o bucla, spre Bulevard - a fost inaugurat. Podul de piatra, care ajunsese sa afecteze dezvoltarea feroviara a Garii de Sud, a fost demolat abia in 1965.

Din pacate, elegantul tunel subteran a ramas la stadiul de proiect. Putea fi totusi unul din simbolurile orasului, dar, din pacate cursul istoriei nu a fost unul favorabil.

Multumiri lui Armyuser si lui MIonulescu