Centrul Ploiestiului - anii `30 vs. azi

Publicat de Lucian Vasile

Centrul vechi al unui oras nu inseamna doar o gramada de cladiri darapanate, o atractie turistica sau un muzeu de istorie in aer liber. Poate in primul rand inseamna memorie. Din pacate, Ploiestiul este azi un oras in mare parte fara memorie datorita ultimilor 70 de ani care au sters un secol si jumatate de dezvoltare urbanistica. A fost mai intai cutremurul din 1940 care a dat semnalul, iar mai apoi bombardamentele americane si-au lasat cicatricile. Dar nimic nu s-a comparat cu remodelarea din perioada comunista, timp in care vechile cladiri cu personalitate au fost inlocuite cu blocurile monotone de azi. Strazi cu mare insemnatate istorica au disparut in acei ani.

Cladirile Stanoiu - Herjenescu

Publicat de Lucian Vasile

Piata Centrala a orasului Ploiesti a suferit de-a lungul secolului XX o serie de schimbari radicale, trecand de la modestele cladiri cu magazin la parter si un singur etaj, la elegantele imobile interbelice, ajungand la forma actuala marcata de blocurile staliniste si ceausiste. Foarte putine cladiri vechi au supravietuit, iar dintre acestea cazul imobilelor Stănoiu - Herjenescu este unul foarte special. Dar sa o luam de la inceput, si anume de undeva dupa 1920. Pe latura estica a ”Pietei Unirii” (cum se numea atunci zona centrala a urbei) se aflau o serie de cladiri de secol XIX

Cladirile Primariei din Ploiesti

Publicat de Lucian Vasile

Traditia unei Primarii in Ploiesti nu este una de lunga durata. Ea a aparut abia dupa Regulamentul Organic (1831) cand s-a hotarat infiintarea unor astfel de institutii in Tara Romaneasca si Moldova. Cum urbea Ploiestilor nu se putea lauda la acea vreme cu prea multe cladiri de piatra (excluzand bisericile, erau doar cateva zeci), nou infiintata institutie ”a magistratului” trebuia sa isi inchirieze un local. Prima cladire unde a functionat Primaria Ploiesti nu se mai stie precis unde se afla. Tot ce a ramas consemnat este faptul ca acele camere apartineau unei femei numita ”Unca Vaduva”.

București - Palatul CEC

(Reclama) Publicat de Lucian Vasile

Elegant și impunător, Palatul CEC, aflat pe Calea Victoriei, ilustrează modernizarea rapidă care avea loc în Vechiul Regat, după obținerea independenței. Clădirea aflată vis-a-vis de actualul Muzeu Național de Istorie a fost ridicată între 1896 - 1900 după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Povestea începe însă mult mai demult. Pe acest spațiu s-a aflat biserica ”Sfântul Ioan cel Mare”, ridicată de Mihai Viteazu și renovată pe la 1700 și puțin de către Constantin Brâncoveanu. Și cum...

Catedrala ”Sfantul Ioan”

Publicat de Lucian Vasile

Catedrala - intro

Unul dintre reperele orasului Ploiesti este Catedrala ”Sfantul Ioan” situata pe vechea Calea Campinii, in actuala Piata Eroilor. Astazi, biserica este intr-o reconstructie planuita inca din interbelic, deoarece inca de atunci se simtea nevoia unei catedrale pe masura orasului. Ziduri vechi dispar, dar istoria ramane.

Catedrala Sfantul Ioan din Ploiesti - Antiteza

Biserica a fost construita pentru prima data imediat dupa anul 1810. Probabil datorita subrezimii sale sau a faptului ca devenise prea mica pentru mahalaua omonima, in 1840 este demolata si se construieste pentru a doua oara biserica.

Catedrala - Reconstructie 1

Ruinele bisericii din 1841-1842, inglobate de noua constructie

Mahalaua Sfantul Ioan era un amalgam de etnii - romani, bulgari, greci, sarbi - si punctul de legatura al acestor oameni era credinta ortodoxa, asa ca din banii tuturor s-a ridicat intre 1841 - 1842 noua constructie. S-a folosit si caramida, dar in cea mai mare masura, biserica era ridica pe structura de lemn, de aici si rezistenta sa foarte buna la cutremure.

Structura din lemn

Structura de lemn a bisericii, iesita la iveala cu ocazia demolarii din 2008

Mai mare decat precedenta, a fost continuu imbunatatita si impodobita de catre enoriasi: acoperisul de sindrila a fost schimbat cu unul de tabla (1855), s-au daruit icoane argintate, s-a pus mozaic pe podea (1906), etc.

Barna de lemn din structura vechii catedrale

Barna din una din arcadele bisericii vechi

Initial, biserica a avut 3 clopote mici, iar in 1870 a fost achizitionat unul de 1400 de kg. Acestea au fost rechizitionate de armata germana ocupanta, in timpul Primului Razboi Mondial.

Pictura din vechea Catedrala

Tavanul bisericii vechi, in timpul demolarii

La inceputul perioadei interbelice s-a pus problema ridicarii unui monument in memoria eroilor din razboiul reintregirii, dar si cea a construirii unei catedrale adecvate pentru un oras in plin avant economic si cultural asa cum era Ploiestiul. Ideile s-au unit si astfel in 1923 s-a hotarat ridicarea unei clopotnite monumentale pentru biserica Sfantul Ioan Botezatorul, iar in viitor inlocuirea vechii biserici cu o adevarata catedrala.

Catedrala si un colt dintr-o casa de pe Calea Campinii

Turnul Catedralei si un colt dintr-o casa de pe Calea Campinii

Planul a fost incredintat lui Toma T. Socolescu care a creat ceea ce se vede astazi - o cloptonita de aproape 60 de m, un reper al orasului, apreciat de toata lumea cu exceptia lui Nicolae Iorga, care in 1938 o cataloga drept o nereusita arhitecturala, care strica imaginea vechii biserici.

Detalii de pe fatada Catedralei Sfantul Ioan

Detalii de pe fatada clopotnitei

Coloana din interiorul Catedralei

Coloana din interiorul clopotnitei

Datorita inaltimii deosebite la acea vreme, preotilor de la biserica le era teama ca nu cumva sa se darame, dar arhitectul Socolescu, pentru a le infrange temerile, dupa ce structura de beton armat fusese finalizata, a dispus asezarea caramizilor de sus in jos, adica incepand cu ultimul etaj si terminand cu parterul.

Mozaicurile de la Catedrala Sfantul Ioan

Mozaicurile interbelice din clopotnita

In interiorul clopotnitei este o scara care duce la balconul de sus. Pe 8 noiembrie 1945, de ziua MS Regelui Mihai I, peste tot in tara au avut loc demonstratii pro-monarhiste si anti-sovietice. La fel s-a intamplat si in Ploiesti, unde elevii de la Liceul Petru si Pavel (LPP) s-au adunat in Piata Unirii si au scandat lozinci anticomuniste. La un moment dat, Ticu Dumitrescu (era elev in Ploiesti, la LPP) a plecat din multime, s-a dus la catedrala, s-a urcat in turn si de acolo a vazut cum langa actualul liceu Caragiale tancurile sovietice asteptau... Manifestatia nu a mai durat prea mult, iar tancurile au ramas acolo unde erau.

Catedrala - Atunci si acum

1966 - 2009 - Doua diferente: in perioada comunista, ceasul nu avea ace, iar deasupra celor 3 arcade era o inscriptie (disparuta intre timp) pe care nu am putut sa o descifrez

Clopotnita, a carei piatra fundamentala a fost pusa in 1923 de catre principele Carol al II-lea, a fost finalizata in 1939. Toma T. Socolescu intocmise planurile bisericii, dar a izbucnit razboiul, iar apoi contextul nu a mai fost unul favorabil. Mai mult decat atat, regimul comunist a hotarat acoperirea catedralei cu un bloc cunoscut de ploiesteni drept ”7 etaje”.

Catedrala Sfantul Ioan din Ploiesti - 1966

Catedrala, dupa acoperirea cu blocul ”7 etaje” (fotografie din 1966 - sursa: Ghid al Ploiestiului)

Nu pot fi sigur de aceste informatii, dar stiu ca planurile interbelice ale catedralei au ramas la un preot batran, iar de acolo nu se mai stie nimic despre ele. Totusi, ele ar fi fost vazute o data de catre Calin Hoinarescu, arhitectul care se ocupa acum cu ridicarea noii biserici, in locul celei de la 1842. In ceea ce priveste noul lacas de cult, acesta nu va avea peretii pictati, ci interiorul va fi acoperit cu mozaicuri.

Etapa in reconstructia catedralei

Constructia noii catedrale - Septembrie 2008

Azi noua catedrala se ridica incet, dar sigur. Este pacat ca vechea cladire de la 1842 a disparut, mai ales ca era poate ultima biserica de lemn din oras. Cu toate acestea, intentia materializata acum dateaza inca din perioada interbelica.

Catedrala in constructie

Ridicarea cupolei centrale - octombrie 2009

Este cea mai buna varianta de biserica cea construita acuma? Se vor combina armonios noua biserica si clopotnita interbelica? Greu de raspuns. Poate ca cei mai indreptati sa se pronunte vor fi generatiile viitoare. Noi... constatam. 

3 Response to "Catedrala ”Sfantul Ioan”"

  1. Laurentiu Said,

    Pai dupa cum am vazut, soclul este identic cu cel al turnului. O sa fie deosebita, mai putin termopanele care nu prea se incadreaza prea bine in peisaj.

     

  2. Nu stiu ce sa spun, dar chestia aia de gresie (sau habar nu am ce-o fi) din spate - se vede din statia lui 35 / 5 / 22 / 7 - este si mai dubioasa...

     

  3. Foarte interesant postul!
    P.S. Azi a aparut in "Prahova" un articol (pe care l-am preluat si pe blogul meu) despre constructia Catedralei. Chiar ma gandeam ca dupa finalizarea lucrarilor, s-ar putea organiza vizitarea turnului. Eu unul as da bani ca sa urc si sa vad panorama orasului (chestie care se practica in toate catedralele de prestigiu ale Europei)!

     

Trimiteţi un comentariu