(Lipsa timpului din motive cat se poate de obiective m-a facut sa nu mai postez in ultima vreme. Peste 2 saptamani cel tarziu, activitatea revine la normal. Oricum, pentru RepublicaPloiesti.net 2010 se anunta un an foarte foarte interesant...)

Rasfoind arhiva foto a saitului ComunismulInRomania.ro am descoperit o poza-document (gresit incadrata) despre unul din cele mai importante momente prin care au trecut Ploiestii: cutremurul din 4 martie 1977. Poza este realizata in Sala Pasilor Pierduti a fostului Palat al Justitiei, la vremea aceea devenit deja Palatul Culturii (articolul complet despre cladire - aici):

Cred ca imaginea vorbeste de la sine: moloz pe jos, tencuiala cazuta, zidurile crapate sau prabusite. Imaginea este facuta din coltul de N-E al salii (dinspre strada Emile Zola), in stanga se vad (destul de greu, dar pot fi identificate) usile de la intrarea monumentala a palatului. Existau si atunci aceleasi candelabrele care se afla si in prezent in fosta Sala a Pasilor Pierduti.

Candelabrul din mijlocul salii

In seara de 4 martie 1977, in sala de spectacole a Palatului Culturii (actuala sala Equinox) avea loc o repetitie a unui cor de studenti. Era deja 21:22 si tinerii (in special baietii) se plictisisera. Coordonatorul corului isi pierde rabdarea si striga: ”Liniste! Si daca pica tavanul pe voi, nimeni nu misca!”. Nici nu termina fraza, ca zidurile incep sa se zguduie, iar din tavan incep sa cada bucati de tencuiala. Toti se panicheaza, mai ales ca in cateva secunde se intrerupe iluminatul.

Intr-un final, seismul se termina. Cativa baieti iau foile de repetitii si cu ajutorul unei brichete le dau foc sub forma unor torte. Toti ies afara din sala, ajung in Sala Pasilor Pierduti, o iau imediat la dreapta, pe langa perete si coboara pe scarile de marmura (la acel moment pline de praf si moloz) in holul unde azi este Biblioteca Nicole Iorga si ies la bulevardul Republicii, vis-a-vis de Crinul Alb. 

Usa pe care au iesit tinerii in seara zilei de 4 martie 1977

Apoi cativa baieti se intorc in sala de repetii, iau toate hainele pe care le gasesc si le aduc in strada, asezandu-le in varfurile gardului de fier forjat (care exista si azi). Fiecare isi recupereaza haina, dar ramane una singura pe gard: era a lui M.D. un baiat care cum iesise din cladire, plecase spre zona de nord, ingrijorat de situatia mamei si a surorii sale. Cutremurulul se incheiase, dar oamenii erau inca speriati.

Va invit, daca vreti, sa povestiti experienta cutremurului de la 4 martie 1977, in cazul in care ati trait-o in Ploiesti.

UPDATE: Palatul Culturii, fotografiat pe 5 martie, dupa cutremur (ii multumesc inca o data domnului Romulus Duma pentru fotografie):

Interesant este ca in marturia de mai sus nu apare nimic legat de acea prabusire a zidului exterior. Ca un mit urban circula versiunea ca acea parte de deasupra intrarii ar fi cazut in dimineata zilei de 5 martie peste o femeie care trecea pe langa cladire. Simplu zvon sau adevar?