Dupa foarte multa vreme, timp in care am ramas undeva la rondul 1 al Bulevardului, trecem strada si vom vorbi despre casele de pe aceasta parte.

Cu toate ca astazi, orice trecator ar cred ca spatiul de mai sus era gradina casei din plan indepartat, acest lucru nu este adevarat. Aici se afla vila Vasile Ene Grigorescu (realizata de arhitectul Z. Michaelescu), un imobil impozant din ce mi-am putut da seama, probabil cu un unul sau doua etaje si care, practic, acoperea casa din spate. Cladirea a disparut probabil la unul din ultimile bombardamente din 1944.

La intersectia rondului 1 cu strazile Maciurin (stanga) si Anul 1848 (dreapta) se afla o cladire moderna de birouri. In opinia mea, o astfel de constructie nu ar fi avut ce sa caute in aceasta zona de cladiri istorice, dar inca din interbelic se vehicula ideea construirii unui zgarie-nori pe bulevard. Totusi, sunt convins ca acel imobil ar fi fost o realizare remarcabila (probabil art-deco), nu ceea ce exista in prezent. Pe acest loc, un trecator ar fi privit in 1937 casa avocatului Grigore Nicolau, o constructie de mici dimensiuni cu anexe in spate.

In schimb, a supravietuit una dintre cele mai remarcabile cladiri - vila ridicata intre 1900 - 1910, dupa planurile arhitectului Goligher, pentru Ghita Stoenescu, un afacerist in domeniul petrolului si al comertului, de origine bulgar.

Ca mit urban (nu pot confirma aceasta informatie), acea casa a constituit zestre de nunta a unei femei din inalta societate ploiesteana. Dupa nationalizare, a devenit Policlinica cu plata, astazi fiind sediul unei clinici private.

Alaturi, spre centru, a fost construita intre 2006 - 2008 cladirea de mai sus, o incercare (esuata, zic eu) de implentare a unui imobil nou printre cladiri de epoca.

De fapt, ”implantul” a fost facut pe locul casei lui D. Angelescu, o cladire cu un singur nivel, care astazi nu mai exista deoarece s-a prabusit in timpul construirii imobilului modernist mai sus mentionat. Teoretic, casa Angelescu trebuie refacuta, deoarece se afla intr-o zona protejata, numai ca de 2 ani s-au turnat numai fundatiile.

Mai facem cativa pasi spre centru si gasim casa Gh. Dobrescu (opera lui Toma N. Socolescu), un mare comerciant, originar din Transilvania.

Casa Gh. Dobrescu - 1937

Aceeasi cladire, in prezent

Cladirea si-a pierdut o parte din decoratiunile exterioare, probabil la cutremurulul din 1977. Dupa 2000, aici a functionat pana prin 2008, barul Delvechio.

Urmeaza actualul sediu al Politiei Comunitare din Ploiesti, care a fost pentru un timp (dupa 2004) subiectul unei discutii cu privire la transformarea sa in sediu al Primariei. Cladirea a fost ridicata tot dupa planurile lui Toma N. Socolescu, la sfarsitul secolului XIX, pentru Dimitrie Sfetescu, unul din principalii afaceristi in domeniul petrolului. Acesta (sau unul din urmasii sai) a vandut in perioada interbelica imobilul societatii Concordia, iar dupa nationalizarea rafinariei, a devenit sediul Trustului de Petrol.

D. Sfetescu, probabil cu o parte din banii obtinuti pe actuala cladire a Politiei Comunitare, a cumparat casa din spate, cea unde in prezent functioneaza restaurantul Mon Jardin. Aceasta fusese construita tot la finalul secolului XIX, de acelasi arhitect Socolescu, pentru Toma Rucareanu. In prezent, imobilul se afla intr-o stare foarte buna, avand majoritatea accesoriilor originale intacte.

Mult mai ascunsa de ochii trecatorilor este casa St. Dumitrescu - junior, care se afla la intersectia Bulevardului cu strada Golesti.

Pe insula formata se afla unul din cele mai cunoscute imobile de epoca ale Ploiestiului - casa Radu Stanian, rebotezata in anii comunismului ”Casa Casatoriilor”. Prima constructie a fost ridicata undeva intre 1880 - 1890 pentru cel care a fost unul dintre cei mai carismatici primari ai orasului, dar si unul dintre cei mai profitori. A facut mai multe afaceri cu primaria (al carei consilier si chiar primar a fost), reusind astfel sa adune o avere insemnata pe care o cheltuia in petreceri.

Radu Stanian (1840 - 1897)

Dupa moartea sa (1897), in casa a locuit fiul sau, iar la inceputul perioadei interbelice, imobilul a fost vandul lui N. Constantinescu-Bordeni, care, cu ajutorul arhitectului N. Smina, a transformat-o radical, in cladirea care exista si azi. Nationalizata in primii ani ai comunismului, cladirea a devenit dupa 1955 Casa Casatoriilor. In urma cu 2 ani, a fost retrocedata si in prezent este goala.

Pe insula unde azi este bustul lui Caragiale se afla casa inginerului I. Popovici. Imobilul - de mici dimensiuni - se afla undeva in spatele sculpturii, aproape de bulevard. Cel mai probabil, casa a disparut in urma bombardamentelor.

Urmeaza apoi o cladire care pare sa fie cateva decenii de existenta, dar care in 1937 nu exista. Daca fusese ridicata inainte de 1944, cu siguranta a fost si ea afectata de bombele care au cazut pe cladirea liceului de vis-a-vis.

Alaturi de ea se afla o cladire moderna, construita, cred eu, dupa 1990.

Alaturi se afla o imobil renovat recent intr-un mod admirabil. Daca in lista monumentelor istorice este trecut drept casa Gogu Fotescu, intr-un articol publicat in ziarul Prahova, domnul Paul Popescu o identifica drept casa doctorului Constantin Vasiliu. Totusi, judecand dupa textul lui Socolescu, aceasta trebuie sa fie casa lui Gogu Fotescu, ridicata la 1900 dupa planurile arhitectului Leonida Negrescu.

Langa se afla ceea ce eu cred ca a fost casa doctorului Vasiliu, imobil transformat inca din timpul vietii sale in clinica unde acesta acorda consultatii. La fel ca si casa Gogu Fotescu, a fost nationalizata de comunisti si ambele au fost transformate in policlinici ale armatei.

De amintit ar fi ca intre aceste ziduri obisnuia sa doarma, la trecerile sale spre si dinspre Transilvania, Badea Cartan.

Si intr-un final am ajuns la Palatul Ghita Ionescu, fosta Prefectura, actual Muzeu de Arta. De aici incepe asa-zisul ”Centru Civic”, despre care vom vorbi alta data.