Orașul Ploiești a avut de-a o dezvoltare urbanistică mai puțin norocoasă, iar acest lucru se poate observa astăzi în numărul relativ mic de monumente istorice pe care urbea le mai păstrează. Clădirile publice au început să fie construite, timid, abia din timpul lui Alexandru Ioan Cuza (primul rege al României după cum afirma sus și tare un turist asiatic în toamna trecută, la Peleș).

Unul dintre simbolurile locale îl reprezintă Halele Centrale din Ploiești, construcție impozantă, realizată în anii '30 ai secolului trecut. Acestea au apărut din nevoia unei piețe la standardele vremii pentru un oraș aflat într-o dezvoltare galopantă. Lucrarea a fost încredințată lui Toma T. Socolescu (fiul lui Toma N. Socolescu), iar arhitectul a plecat într-un tur al Europei, pentru a se documenta suficient pentru a realiza planurile unui edificiu monumental. Ceea ce a și reușit. La finalul slujbei de sfințire a Halelor, Socolescu afirma că în cazul în care 1000 de oameni ar încerca să intre simultan în hale, nu ar fi nicio problemă. Clădirea are 4 intrări, fiecare purtând numele unei localități, exponențială pentru direcția geografică a drumul comercial. Astfel, există Poarta Brăilei (E), Poarta București (S), Poarta Târgoviște (V) și Poarta Brașov (N) (sper că le-am nimerit :) ).

Până la inaugurarea din 1935, în fața Halelor, unde astăzi există un parc, se afla vechiul Obor al Ploieștiului, în realitate o grămadă de tarabe amărâte. Între 1982 - 1983, clădirea Halelor s-a aflat într-un amplu proces de consolidare, deoarece întreaga structură se mișcare cu câțiva centrimetri, fapt ce ar fi putut fi fatal în cazul unui cutremur.

Blocurile care se văd în dreapta au fost construite între 1956 și 1964, pentru a curăța zona de ”maghernițe” și pentru a ascunde restul caselor vechi. Cu aceeași ocazie, unul din capetele străzii Constanței a fost astupat cu un rând de blocuri. Și ce importanță are acea stradă? Ei bine, acolo, într-o casă veche s-a născut Octavian Belu, renumitul antrenor de gimnastică.